Viziunea AIParte
Inteligența ca motor pentru progres civic, educațional și antreprenorial.
Pe scurt:
- Inteligența va salva lumea
- Inteligența dă posibilitarea posibilitatea reală de a fi liberi și generoși
- Inteligenţa creează și susține inițiative cetățenești, eforturi economice pornite de la firul ierbii și dezvoltarea noilor generații
Inteligența va salva lumea
Nu este o afirmaţie arogantă sau elitistă, ci ține de definiția umanității. Suntem specia care și-a înscris acest atribut în numele propriu: Homo sapiens.
Și am căutat, în cele câteva zeci de mii de ani de când avem forme de limbaj, să transmitem inteligența, să o diseminăm cât mai larg și să o oferim generațiilor viitoare.
Așa s-au născut vorbirea și scrisul, cărțile și școlile, universitățile, presa, știința, tiparul, radioul și internetul.
Fiecare descoperire a inteligenței noastre ne-a oferit șansa la o viață mai bună: mai puține ore de muncă, o durată mai mare a vieții, mai puține boli grave pentru noi și copiii noștri.
Imperiile şi, mai apoi, țările au crescut sau au decăzut în funcție de modul în care au atras și au diseminat inteligență. Moștenirea universală a umanității e compusă din produsele inteligenței remarcabile a unor indivizi și a unor culturi.
Suntem aici pentru că inteligența a salvat și a dezvoltat lumea de multe ori. Și o va face din nou.
Inteligența dă posibilitarea posibilitatea reală de a fi liberi și generoși
Nimeni nu se naște fabulos de inteligent. Inteligența depinde în mare parte de structura socială care ne susține.
Inteligența are sens social: o societate inteligentă este una care poate fi generoasă.
O societate inteligentă pune deoparte resurse pentru ceilalți și pentru generațiile viitoare. Dezvoltă capitalul uman. Investește în educație. Creează încredere.
La fel este și în cazul oamenilor. E mai ușor să fii generos când ai încredere în tine. Când nu ai încredere că ești suficient de bun să reușești pe forțe proprii, nesiguranța te face să faci compromisuri.
Nesiguranţa personală și economică duce la precaritate, iar precaritatea concentrează atenţia pe problemele imediate, pe cele urgente, nu pe cele de viitor.
Inteligenţa creează și susține inițiative cetățenești, eforturi economice de la firul ierbii și dezvoltarea noilor generații
Noi credem că șansa la dezvoltare, distribuirea și accesul la tehnologiile inteligente – a cetățenilor, elevilor, micilor inițiative antreprenoriale sau non-profit – sunt cheia viitorului.
Iar în epoca Inteligenței Artificiale, nu mai vorbim despre un „nice to have”, ci despre o provocare existențială.
În zece ani, cel puțin 25% dintre locurile de muncă actuale vor dispărea. Dar acest lucru nu înseamnă în mod necesar un dezastru, DACĂ reușim să construim o structură socială mai antreprenorială, mai educată, mai capabilă de decizie autonomă.
Productivitatea crescută adusă de tehnologie poate distruge țesutul social – sau poate crea o societate pluralistă, prosperă și plăcută.
Pe scurt, sunt trei direcții în care AI trebuie folosită:
- Spațiul civic - al informării și al acțiunii cetățenești
- Spațiul educației – de la poveștile copilăriei (care ne construiesc felul de a vedea lumea), la lecțiile zilnice unde distribuția resurselor este încă inechitabilă, până la marile examene ale vieții și pregătirea conținutului educaţional
- Spaţiul iniţiativelor comerciale și non-profit – acel țesut viu care definește cu adevărat societatea și care poate controla modul în care leviatanul statal și marile structuri economice lucrează în interes public, nu doar pentru propria conservare și expansiune
Aici suntem. Despre asta este AIParte.
Vrem să creăm instrumentele și spațiile de informare și colaborare care să ajungă exact acolo unde e nevoie de ele – pentru ca, peste zece ani, lumea să fie mai bună, iar noile generații să aibă energia și optimismul de a crede că cele mai bune zile ale omenirii sunt încă în fața noastră.